Sigla DespreIsus.ro

Bărbaţi şi femei centraţi pe evanghelie

Data articolului: 11/12/2010 3:37:37 PM

Este în vogă să fii centrat pe evanghelie. Dar ce anume vrem să spunem cu asta? La urma urmei, nu toţi creştinii sunt centraţi pe evanghelie?

de Dan Cruver (original article - PDF)cruce

Introducere: cineva m-a întrebat recent dacă ştiu ceva resurse care să arate ce înseamnă a fi centrat pe Evanghelie. Este o întrebare foarte bună. Se aude din ce în ce mai des vorbindu-se despre cutare şi cutare că este centrat pe evanghelie. Caută numai pe Google „centrat pe evanghelie” şi ai să găseşti referiri la comunităţi centrate pe evanghelie, cărţi centrate pe evanghelie, resurse centrate pe evanghelie, bloguri centrate pe evanghelie, predici centrate pe evanghelie, cămine centrate pe evanghelie, lideri centraţi pe evanghelie, închinare centrată pe evanghelie – iar lista se întinde pe pagini întregi. Este în vogă să fii centrat pe evanghelie. Dar ce anume vrem să spunem cu asta? La urma urmei, nu toţi creştinii sunt centraţi pe evanghelie?

Aş dori să vorbesc despre centrarea pe evanghelie, cu precădere la modul în care aceasta se raportează la bărbaţii şi femeile centraţi pe evanghelie. Sunt convins că suntem cu toţii de acord că biserica are nevoie de mult mai mulţi bărbaţi şi femei centraţi pe evanghelie ca soţi şi soţii, taţi şi mame, enoriaşi, slujitori, lideri, angajaţi sau angajatori indiferent de profesie, dar înainte de a vorbi despre bărbaţi şi femei centraţi pe evanghelie într-un domeniu sau altul, cred că trebuie să vorbim, mai întâi, despre ce înseamnă să fii un cercetător al Scripturii centrat pe evanghelie. De ce? Pentru că am impresia este că dacă sunt centraţi pe evanghelie în sensul acesta, dacă sunt centraţi pe evanghelie în studierea şi aplicarea Scripturii, creştinii vor deveni din de în ce mai centraţi pe evanghelie şi în celelalte domenii ale vieţii. Un soţ sau o soţie care studiază Scriptura într-un mod centrat pe evanghelie, va vedea cum el sau ea va deveni un tată sau o mamă mai centrată pe evanghelie. Un bărbat sau o femeie necăsătorită care interpretează şi aplică Scriptura dintr-o perspectivă centrată pe evanghelie va vedea că el sau ea va deveni mai centrată pe evanghelie în toate relaţiile sale. Dacă vom stabili ce înseamnă să fii un cercetător al Scripturii centrat pe evanghelie, cred că vom fi pe calea cea bună pentru a explica ce înseamnă să fii orice centrat pe evanghelie.

Permiteţi-mi, deci, să încep cu un răspuns scurt la întrebarea: ce înseamnă să fii un cercetător al Scripturii centrat pe evanghelie? Pe urmă, vom privi la câteva texte care susţin acest răspuns. Ce reprezintă un bărbat sau o femeie centrată pe evanghelie raportat la studiul Scripturii? El sau ea este o persoană care (1) crede că punctul de referinţă al Sfintei Scripturi este viaţa, moartea şi învierea lui Cristos; şi (2) care interpretează şi aplică Scriptura în consecinţă. Acestea fiind spuse, să luăm în considerare următoarele două idei întrucât au legătură cu ideea de a fi creştini centraţi pe evanghelie în studiul nostru asupra Scripturii: (1) Centralitatea esenţială a evangheliei şi (2) Centralitatea funcţională a evangheliei.

I. Centralitatea esenţială a evangheliei

Vom lua în considerare centralitatea esenţială a evangheliei din stâlpii ce încadrează epistola lui Pavel către Romani.

A. Stâlpul 1 (Romani 1:1-4, 16-17)

Romani 1:1-4
1 Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care Dumnezeu o promisese mai dinainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi 3 şi care se referă la Fiul Său – născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4 iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea dintre cei morţi – adică la Isus Cristos, Domnul nostru.

La prima vedere, în versetul unu, Pavel pare a fi preocupat în primul rând să să se prezinte. Dar privind mai de aproape, observăm că Pavel nu este atât de preocupat să se prezinte Romanilor, deşi se prezintă, pe cât este preocupat să prezinte o viziune asupra lumii radical diferită, anticulturală, o viziune asupra lumii – asupra istoriei sale, asupra prezentului şi viitorului său – centrată pe evanghelie. Pavel îşi începe epistola către Romani cu o privire asupra lumii prin prisma transformatoare a evangheliei.

În primul rând, observaţi că Pavel se identifică drept rob, ceea ce, ţinând cont de contextul istoric, însemna că se identifica drept unul din afara cercului de oameni cu statut social din Imperiul Romani. Lumea din zilele lui Pavel, lumea bisericii romane, era pasionată de imagine. Lucrul care conta cel mai mult pentru cetăţenii Romei era obţinerea unei poziţii sociale care să le ofere drepturile, bunurile şi proprietăţile necesare pentru asigurarea unui viitor prosper (cf. Matei 20:20-28). Dar vedem aici cum Pavel se prezintă unor oameni care locuiesc în inima Imperiului Roman, ca unul lipsit de statut social, ca unul care, potrivit viziunii imperiale, nu avea nicio poziţie socială cât ar fi ea de nesemnificativă. Totuşi, deşi se identifică drept rob, Pavel nu permite ca identitatea sa de rob să fie definită de părerea predominantă a lumii. Mai degrabă, Pavel îşi defineşte slujirea raportat la cine este Isus, adică Mesia. Este „rob al lui Mesia, Isus,” cel în care Vechiul Testament a promis că Dumnezeu va conduce toate împărăţiile pământului, stabilindu-şi dreptatea şi shalomul. Cel înaintea căruia Pavel stă ca rob nu este altul decât Mesia lui Dumnezeu care a spus: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18). Pavel îl privea pe Isus ca pe Cel care era Domn nu doar peste Imperiul Roman – unde se presupunea că Cezar era domn – ci şi peste întregul pământ şi întreaga sa istorie, trecută, prezentă şi viitoare. În această formulă introductivă avem o viziune asupra lumii centrată asupra evangheliei. Aceasta este viziunea care l-a definit pe Pavel în cele din urmă.

În al doilea rând, Pavel adaugă faptul că a fost „chemat să fie apostol” şi „pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu.” Cele două părţi ale „observaţiilor introductive” ale lui Pavel se aseamănă una cu cealaltă. Atunci când a fost chemat să fie apostol, Pavel a fost pus deoparte şi pentru evanghelie, care, după cum reiese din text, îşi are originile în Dumnezeu însuşi („Evanghelia lui Dumnezeu”). Astfel, întreaga viaţă a lui Pavel – concepţia lui despre lume, identitatea, vocaţia, misiunea lui – era centrată asupra evangheliei lui Dumnezeu şi definită de către aceasta. Este important de recunoscut că Romani 1:1 nu este atât de centrat asupra lui Pavel, cât este centrat asupra lui Dumnezeu, lui Mesia şi evangheliei Sale care schimbă lumea.

Acum, să facem nişte observaţii generale care cred că ne vor ajuta să vedem importanţa acestor versete în ceea ce priveşte interpretarea centrării asupra evangheliei. În primul rând, având în vedere că are legătură cu tema principală a epistolei lui Pavel către Romani, primul termen al versetului 2, pronumele relativ pe care, este instructiv. Antecedentul său este cuvântul evanghelie, de la sfârşitul versetului 1. Pavel începe acum să scrie în mod special despre această evanghelie pentru care a fost pus deoparte aşa încât primele versete îl reliefează puternic pe Mesia şi evanghelia lui Dumnezeu.

Observaţi, în al doilea rând, că evanghelia lui Dumnezeu are legătură cu sau îl priveşte pe Fiul Său (versetul 3). Astfel, în centrul versetului unu se află Mesia, iar în centrul evangheliei lui Dumnezeu se află Mesia. În Lecturi despre Romani, Martin Luther face un comentariu fascinant în legătură cu formularea lui Pavel: „care se referă la Fiul Său.” Luther comentează: „Aici uşa este împinsă la perete, larg deschisă pentru a înţelege Sfintele Scripturi, adică, faptul că totul trebuie înţeles raportat la Cristos.” (Lucrările lui Luther, volumul 25). Cum a putut Luther să pretindă că tot conţintul Scripturii trebuie înţeles raportat la Mesia? Din cauza a ceea ce e scris chiar înainte formulării „care se referă la Fiul Său.” Prima declaraţie a lui Pavel despre evanghelia lui Dumnezeu este că Dumnezeu „o promisese mai dinainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi” (versetul 2). Când spune „profeţi”, Pavel nu se referă doar la cei care ocupau în mod oficial poziţia de profet (ex: Isaia, Ieremia, etc.) ci şi la cei care au scris cărţile Vechiului Testament (vezi John Murray, Epistola către Romani). De ce cred asta? Pentru că, în expunerea evangheliei din Romani, Pavel dă citate din fiecare din cele trei părţi ale Scripturilor evreieşti – Legea, Profeţii şi Psalmii. Astfel, Pavel afirmă că întregul Vechi Testament conţine evanghelia cu privire la Fiul lui Dumnezeu sub formă de promisiuni. Acest lucru explică motivul pentru care Pavel acordă atât de mult spaţiu în cartea Romani, citatelor din Vechiul Testament în prezentarea evangheliei. Pentru Pavel, evanghelia din Vechiul Testament este sub formă de promisiuni, pe când în Noul Testament găsim împlinirea acelor promisiuni ale evangheliei. Acesta este modul şi motivul pentru care Martin Luther a putut afirma că tot conţinutul Scripturii trebuie înţeles în legătură cu persoana şi lucrarea lui Mesia.

Cu versetele 1-4 în minte, gândiţi-vă la semnificaţia versetelor din Romani 1:16-17.

Romani 1:16-17
Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede – întâi a iudeului, apoi a grecului –, [17] deoarece în ea este descoperită o dreptate oferită de Dumnezeu, care vine din credinţă şi care duce la credinţă, aşa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credinţă.“

În versetul 16, Pavel ne spune motivul pentru care lui nu îi este ruşine de evanghelie, şi anume, că evanghelia lui Dumnezeu este puterea Lui pentru mântuire („mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”). Există aici câteva lucruri care trebuie remarcate. În primul rând, datorită lucrurilor pe care Pavel le-a scris deja în versetele 1-4, ar trebui să conchidem că evanghelia, care este însăşi puterea lui Dumnezeu, nu reprezintă doar ceea ce este cuprins în Noul Testament. Nu, ea reprezintă şi ceea ce este cuprins în Vechiul Testament sub formă de promisiuni. După cum remarcă John Murray: „Evanghelia este eficace pentru cei [adică, sfinţii din VT] care au primit-o sub formă de promisiuni.” Cu alte cuvinte, evanghelia a fost puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor care au primit-o sub formă de promisiuni. Astfel, evanghelia, aşa cum a fost promisă mai înainte prin profeţii lui Dumnezeu din Vechiul Testament, poate mântui (cf. 2 Timotei 3:15).

În al doilea rând, contextul mai larg al epistolei către Romani necesită înţelegerea termenului de „mântuire” din Romani 1:16 ca fiind mai mult decât o simplă salvare de la mânia lui Dumnezeu – deşi mânia lui Dumnezeu ocupă un loc important în cartea Romani (1:18; 2:5; 5:9). Acesta se referă, de asemenea, la eliberarea noastră de puterea (Romani 6) şi prezenţa păcatului, şi în ultimă instanţă, la eliberarea creaţiei din robia degradării (Romani 8:21). Astfel, când privim la contextul mai larg al cărţii Romani, aflăm că evanghelia, aşa cum a fost promisă în Vechiul Testament şi proclamată drept împlinită în Noul Testament, este însăşi puterea lui Dumnezeu, nu doar să ne aducă într-o relaţie bună cu Dumnezeu, ci şi să ne transforme treptat iar, în final, să schimbe totul (Romani 8:28-30). Prin urmare, evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire de la început până la sfârşit.

Acum, ce legătură au aceste gânduri din Romani 1:16-17 cu discuţia noastră legată de studiul Bibliei centrat pe evanghelie? Cred că vom găsi răspunsul dacă privim la cuvintele lui Pavel din 2 Timotei 3:15-17, păstrând în minte şi Romani 1:1-14 şi 1:16-17.

2 Timotei 3:15-17
[Pavel îl îndeamnă pe Timotei să îşi amintească faptul că] ... 15 Din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi, care-ţi pot da înţelepciunea ce duce la mântuire prin credinţa în Cristos Isus. 16 Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.

Remarcaţi, în primul rând, că Pavel spune că Scripturile Vechiului Testament (adică, sfintele scrieri) ne pot da înţelepciunea care duce la mântuire „prin credinţa în Cristos Isus” (versetul 15). Dacă sintetizăm versetele noastre din Romani 1 cu 2 Timotei 3:15-17, cred că vom afla că Vechiul Testament ne poate face înţelepţi pentru mântuire prin credinţa în Mesia tocmai pentru că în el, Dumnezeu a oferit evanghelia sub formă de promisiune. Acesta pare a fi motivul pentru care Pavel spune că sfintele scrieri – Legea, Profeţii şi Psalmii (Luca 24:44) – ne pot da înţelepciunea ce duce la mântuire prin credinţa în Mesia Isus. Asfel, încă o dată vedem că atunci când vine vorba de lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuire, Pavel plasează evanghelia chiar în centrul Vechiului Testament.

Observaţi, în al doilea rând, că imediat ce face această declaraţie îndrăzneaţă referitoare la Vechiul Testament în 2 Timotei 3:15, Pavel spune că „Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos... pentru ca [adică, aşa încât] omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.” Aş spune că, având în vedere faptul că (1) în Romani 1:16 Pavel spune că evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru transformarea treptată în asemănarea lui Mesia şi că (2) în 2 Timotei 3:15 Pavel spune că Vechiul Testament ne poate face înţelepţi pentru mântuire prin credinţa în Mesia, „toată Scriptura” ne echipează pentru orice lucrare bună, nu separat de credinţa în Mesia, ci prin credinţa în Mesia. În centrul întregii Scripturi (referitoare la lucrarea ei de mântuire şi echipare) se află evanghelia lui Dumnezeu cu privire la Fiul Său. Cu alte cuvinte, prin Evanghelia lui Dumnezeu, aşa cum a fost ea promisă în Vechiul Testament şi împlinită în Noul Testament, suntem noi făcuţi înţelepţi pentru mântuire şi echipaţi pentru orice lucrare bună.

B. Stâlpul 2 (Romani 16:25-27)

Romani 16:25-27
25 Iar a Celui Care poate să vă întărească, potrivit cu Evanghelia mea şi cu vestirea lui Isus Cristos, potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de multe veacuri, 26 dar care acum este descoperită prin scrierile profetice şi le este făcută cunoscută tuturor neamurilor, după porunca Dumnezeului Veşnic, pentru ca ele să creadă şi să asculte de El, 27 a singurului Dumnezeu înţelept să fie slava, prin Isus Cristos, în veci! Amin.

În această doxologie, Pavel afirmă că Dumnezeu îi poate întări pe necredincioşi prin (eu consider că, aici, kata semnifică mijlocul – BGD; Dunn; Moo: Murray) evanghelia pe care o predică şi prin „descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de multe veacuri, dar care acum este descoperită.”

Întrebare: Cum de această taină, planul salvator al lui Dumnezeu care a fost „ţinut ascuns timp de multe veacuri”, este acum descoperit prin scrierile profetice? Cu alte cuvinte, cum e posibil ca Dumnezeu să-şi facă cunoscut acum planul salvator demult tăinuit, prin Vechiul Testament, când Vechiul Testament a existat cu secole înaintea Noului Testament? Pentru că Pavel foloseşte cuvântul acum în mod escatologic, adică, în relaţie cu ceea ce Dumnezeu a făcut de-a lungul timpului, în istorie, pentru a înfăptui răscumpărarea. Cuvântul acum din Romani 16:26, se referă în mod specific la timpul lui Mesia în întruparea şi înălţarea lui (pe acest lucru se pune accentul în Romani 1:3-4). Pavel ne spune în Romani 16:25-26 că sensul şi însemnătatea Vechiului Testament ne sunt clarificate prin viaţa, moartea, învierea şi înălţarea lui Mesia.

Deci, ce ne spun aceste puncte de început şi de sfârşit ale epistolei către Romani, despre mesajul central al Scripturii? Mesajul central, mesajul esenţial, al întregului canon al Scripturii este mesajul evangheliei. Martin Luther a avut dreptate: toată Scriptura „trebuie înţeleasă raportat la Cristos.” Acesta este motivul pentru care eu cred că persoana care studiază Scriptura într-o manieră centrată pe evanghelie este (1) o persoană care crede că centrul şi punctul esenţial de referinţă al Sfintei Scripturi este viaţa, moartea şi învierea lui Mesia şi (2) o persoană care interpretează şi aplică Scriptura în consecinţă.

Acum aş vrea să dau un exemplu referitor la felul în care această perspectivă biblică ar trebui să ne direcţioneze modul de interpretare şi punere în aplicare a unei cărţi precum Coloseni.

II. Centralitatea funcţională a evangheliei (Coloseni)

A. Baza funcţională

Pentru început, să observăm accentul pe care Pavel îl pune pe centralitatea evangheliei în însăşi epistola lui către coloseni. A se remarca în special cuvintele cu caractere îngroşate. În primul rând, în Coloseni 1:3-6, aflăm că evanghelia ocupa o poziţie centrală în Colos.

Coloseni 1:3-6
3 Îi mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, când ne rugăm pentru voi, 4 fiindcă am auzit despre credinţa voastră în Cristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi pentru toţi sfinţii, 5 datorită nădejdii care există pentru voi în ceruri (Întrebare cheie: Care este nădejdea care există pentru noi în ceruri? Vom reveni asupra acestui punct), nădejde despre care voi aţi auzit mai înainte, prin Cuvântul adevărului – Evanghelia, 6 care a ajuns până la voi. Ea creşte în toată lumea şi aduce roade; la fel se întâmplă şi între voi din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut cu adevărat harul lui Dumnezeu.

Pavel spune că evanghelia ajunsese la ei şi că era ca o plantă care creşte acoperind din ce în ce mai mult teren şi aducând roade – roada credinţei şi a dragostei (Coloseni 1:4). Versetul 6 spune, de asemenea, că evanghelia creştea în mijlocul lor din ziua în care „au auzit şi au cunoscut harul lui Dumnezeu” (versetul 6). Pe marginea acestor versete, Tim Keller scrie:

Tim Keller: „Aici aflăm: 1) Că evanghelia este ceva viu (cf. Romani 1:16) care se aseamănă unei seminţe sau unui copac care aduce din ce în ce mai multă viaţă - creşte în toată lumea şi aduce roade. 2) Că evanghelia este „plantată” în noi pentru ca noi să aducem roade pe măsură ce îi înţelegem măreţia şi implicaţiile în mod profund –  aţi cunoscut cu adevărat harul lui Dumnezeu.  3) că evanghelia continuă să crească în noi şi să ne înnoiască vieţile în întregime – la fel se întâmplă şi între voi din ziua în care aţi auzit... [Evanghelia] este o putere vie care încontinuu îşi extinde influenţa în vieţile noastre, la fel cum un lan sau un pom creşte şi se întinde şi acaparează din ce în ce mai mult zona în care se află, cu rădăcinile şi fructele lui. (din articolul Centralitatea evangheliei, p.1).

Interesant este că Pavel foloseşte limbajul creaţiei în descrierea activităţii evangheliei din Colose. Aceasta creşte şi aduce roade. Eu cred că Pavel foloseşte limbajul creaţiei pentru că are de gând să ne facă să recunoaştem că evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru viaţa Noii Creaţii (cf. 2 Corinteni 4:6;5:17; Galateni 6:15; Efeseni 2:10; 4:24; Coloseni 3:10; de asemenea, Romani 1:16-17; 8:20-21). Vom vedea acest lucru mai amănunţit în cele ce urmează în Coloseni. Dar ideea pe care Pavel vrea să o sublinieze este că puterea lui Dumnezeu pentru viaţa Noii Creaţii, şi anume, evanghelia, se afla în centrul lucrării pe care Dumnezeu o desfăşura în Colose. Pavel nu vrea ca oamenii din Colose şi noi, de altfel, să privim evanghelia doar ca pe un lucru care ne oferă intrare în viaţa Noii Creaţii a lui Dumnezeu, ci şi ca pe ceva ce o susţine şi o va duce, în cele din urmă, pe această nouă creaţie, la desăvârşire. Astfel, în Coloseni, în viziunea lui Pavel, evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru întreaga viaţă a Noii Creaţii şi este, prin urmare, puterea lui Dumnezeu pentru creşterea bisericii din Colos.

În al doilea rând, observaţi ce face Pavel în versetele de la 15 la 18 pentru a ne aprofunda gândirea asupra Noii Creaţii pe care a introdus-o în versetele de la 3 la 6. Aici găsim două expresii cheie paralele, deşi nu sunt cu totul paralele, care încep şi încheie aceste versete Cristo-centrice, iar dacă vrem să urmărim modul de gândire al lui Pavel cu privire la Noua Creaţie, este important să distingem modul în care aceste expresii se raportează una la cealaltă.

Coloseni 1:15-18
15 El este chipul Dumnezeului nevăzut, întâiul născut peste întreaga creaţie, 16 pentru că prin El au fost create toate lucrurile, în cer şi pe pământ, cele vizibile şi cele invizibile, fie tronuri, fie domnii, fie conducători, fie autorităţi. Toate au fost create prin El şi pentru El. 17 El este înainte de toate lucrurile şi în El se ţin toate împreună. 18 El este capul trupului, al Bisericii. El este începutul, întâiul născut dintre cei morţi, pentru ca El să aibă primul loc în toate lucrurile.

În ce sens este Mesia „întâiul născut peste întreaga creaţie”? Pavel ne răspunde în versetul 16. El este întâiul născut peste întreaga creaţie prin faptul că „prin El au fost create toate lucrurile.” Nu este întâiul născut în sensul că a fost primul creat, ci în sensul că el a fost factorul prin care creaţia a fost  făcută şi este susţinută (versetul 17). Are sens, atunci, că Mesia cel dinainte de întrupare, agentul Tatălui în crearea lumii, avea să se facă om pentru a reînnoi sau a recrea ordinea creată, aceasta fiind ideea celei de-a doua expresii – întâiul născut dintre cei morţi. Astfel, versetul 15 ne spune că Mesia cel dinainte de întrupare a fost potrivit în mod unic pentru lucrarea răscumpărătoare din versetul 18 unde Pavel îl numeşte „întâiul născut dintre cei morţi.”

Astfel, având în vedere limbajul creaţiei din versetul 6 şi expresiile paralele din versetele 15 şi 18, nu ne rămâne să înţelegem decât că Mesia este atât cel prin care creaţia a luat fiinţă şi este susţinută, cât şi cel prin care omenirea este răscumpărată dintre cei morţi – moartea fiind efectul climatic pe care stricăciunea păcatului îl are asupra lumii – şi în cele din urmă, cel prin care toată ordinea creaţiei este înnoită (cf. Romani 8:18-21). Astfel, în acest fragment din Coloseni, Pavel identifică ceea ce se află în inima evangheliei, aduce roadă şi creşte, şi anume lucrarea Noii Creaţii a lui Mesia în răscumpărare (Coloseni 1:6).

În al treilea rând, gândiţi-vă la felul în care această epistolă se axează pe evanghelie prin prisma îndemnului pe care Pavel îl adresează către Coloseni la sfârşitul capitolului unu.

Coloseni 1:21-23
21 Odată, voi eraţi străini şi duşmani în gândurile voastre, aşa cum arătau faptelei voastre rele, 22 însă acum El v-a împăcat în trupul de carne al lui Cristos, prin moarte, pentru a vă înfăţişa sfinţi, curaţi şi fără păcat înaintea Lui, 23 dacă rămâneţi cu adevărat bine întemeiaţi şi fermi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o...

Motivul pentru care Pavel a scris scrisoarea către coloseni a fost existenţa unor învăţători falşi care „credeau că Cristos nu era decât un început; pentru a ajunge la maturitate spirituală trebuiau să fie urmate regulile şi practicile lor” (Carson, Moo and Moris, An Introduction to the New Testament, p 335). Statornicia bisericii în evanghelie era în joc în Colose. Prin urmare, ce face Pavel? Îi îndeamnă să rămână în credinţă, adică să rămână fermi în evanghelia apostolică. Deci, era esenţial ca biserica din Colose să menţină evanghelia în centrul existenţei sale colective.

Observaţi că Pavel spune că ei nu trebuie să se abată „de la nădejdea evangheliei” (Coloseni 1:23). Este a doua oară când Pavel menţionează nădejdea în această epistolă. Totuşi, ne rămâne întrebarea: „Ce este, de fapt, această nădejde centrală evangheliei?” Ştim, în acest punct, că oricare ar fi fost această învăţătură falsă care ameninţa biserica din Colose, ameninţa nădejdea evangheliei.

În al patrulea rând, gândiţi-vă la Coloseni 2:6-7.

Coloseni 2:6-7
6 Aşadar, după cum L-aţi primit pe Cristos Isus, Domnul, tot aşa să şi continuaţi să trăiţi în El, 7 înrădăcinaţi şi zidiţi în El, devenind tot mai puternici în credinţă, cum aţi fost învăţaţi, aducând din belşug mulţumire.

Pavel spune că cei din Colose „L-au primit pe Cristos Isus, Domnul.” Cuvântul „primit” este un termen tehnic folosit cu referire la activitatea de transmitere a unui corpus de învăţături de la un grup la altul. Astfel, când Pavel spune că „L-au primit pe Cristos Isus, Domnul,” se referă la primirea unui conţinut doctrinar cu privire la Mesia. Ceea ce înseamnă că în expresia „Cristos Isus, Domnul,” se găseşte conţinutul evangheliei într-o formă comprimată. În esenţă, ceea ce spune Pavel este că ei au primit corpusul adevărului despre Mesia (adică „Cristos”) care nu este nimeni altul decât Isus cel răstignit şi înviat (adică „Isus”) şi acum Domnul cel Înălţat (adică „Domnul). Acesta este mesajul pe care l-au auzit şi pe care l-au înţeles atunci când le-a fost prezentat (Coloseni 1:6). Astfel, Pavel, îndeamnă din nou biserica din Colose să rămână bine întemeiată în adevărul credinţei.

În al cincilea rând, citeşte versetele 13-14 din acelaşi capitol, prin prisma centralităţii evangheliei din Coloseni.

Coloseni 2:13-14
13 Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră necircumcisă, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu Cristos, când ne-a iertat toate greşelile. 14 El a şters însemnarea cu toate cu regulile ei, care era împotriva noastră şi ni se opunea, a luat-o şi a pironit-o pe cruce.

Pavel spune că Dumnezeu i-a adus la viaţă pe coloseni împreună cu Mesia, când le-a iertat toate greşelile ştergând însemnarea cu toate regulile ei care era împotriva lor şi li se opunea. „Pavel,” întrebăm noi, „unde a făcut Dumnezeu asta?” Pavel spune: „A luat-o şi a pironit-o pe cruce.” Dumnezeu a făcut acest lucru la cruce. Ceea ce citim în aceste versete despre evanghelie este exprimat foarte elocvent de John Stott în cartea lui intitulată Crucea lui Cristos.

„Evanghelia ispăşirii pe care o găsim în Biblie este vestea bună că Dumnezeu S-a mulţumit pe Sine substituindu-Se nouă. Se poate spune, prin urmare, că acest concept al subsituţiei stă atât în centrul păcatului cât şi al mântuirii... Căci esenţa păcatului constă în faptul că omul se substituie lui Dumnezeu; pe când esenţa mântuirii constă în faptul că Dumnezeu se substituie omului. Omul se impune înaintea lui Dumnezeu şi ocupă un loc pe care doar Dumnezeu îl merită. Omul pretinde prerogative care I se cuvin doar lui Dumnezeu; Dumnezeu acceptă pedepse care i se cuvin doar omului” (John Stott, Crucea lui Cristos).

Asta s-a întâmplat atunci când Dumnezeu ne-a anulat însemnarea osânditoare pironindu-o pe cruce. Pavel spune, în esenţă, că din punct de vedere legal, Mesia a devenit însemnarea cu toate regulile ei care ne-a stat împotrivă iar prin moartea Sa a distrus-o (conform James D.G. Dunn, The Epistle to the Colossians and to Philemon). Pavel declară despre Coloseni, în acest context care abundă în mesaje evanghelice, că au fost îngropaţi şi înviaţi împreună cu Cristos (versetul 12) aşa încât tot ce este adevărat cu privire la el ca şi întâi născut dintre cei morţi este adevărat cu privire la ei.

În Coloseni 3:1-2, Pavel aduce în discuţie câteva dintre implicaţiile etice care izvorăsc din adevărul evangheliei.

Coloseni 3:1-2
1 Dacă [„din moment ce”] aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus, unde Cristos stă la dreapta lui Dumnezeu! 2 Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.

În esenţă, raţionamentul lui Pavel de aici este, în parte, următorul: din moment ce, potrivit evangheliei, este adevărat că aţi fost înviaţi împreună cu Mesia, gândiţi-vă la acele lucruri care v-au fost date în Mesia, adică, viaţa Noii Creaţii. De ce credeţi că Pavel îi cheamă pe coloseni să se gândească la viaţa Noii Creaţii aşa cum este ea în Mesia? Acum este momentul să ne amintim câteva din ideile de mai înainte ale lui Pavel. În primul rând, este important să ne amintim întrebuinţarea evidentă a limbajului creaţiei în descrierea activităţii evangheliei din Coloseni 1:6, unde afirmă că evanghelia „creşte şi aduce roade.” În al doilea rând, Pavel foloseşte din nou limbajul creaţiei cu referire la Mesia ca „întâiul născut peste întreaga creaţie”(1:15) şi „întâiul născut dintre cei morţi” (1:18). Astfel, prin Mesia nu doar a fost făcută şi este susţinută creaţia, ci tot prin el, omenirea este recreată. Acest Mesia, spune Pavel – Mesia Noii Creaţii – s-a înălţat la dreapta Tatălui (Coloseni 3:1). Astfel, când Pavel îi cheamă pe coloseni să caute lucrurile de sus, îi cheamă să se gândească la viaţa Noii Creaţii aşa cum este ea în Mesia şi la participarea lor în aceasta.

Trebuie să avem grijă să nu privim expresia lui Pavel „lucrurile de sus” (Coloseni 3:1), doar în termeni spirituali, adică, doar în termeni ale realităţilor spirituale. Când luăm în considerare întreg contextul cărţii Coloseni, vom vedea în această expresie o îmbinare perfectă a lumii spirituale cu cea fizică. Pavel, după cum am mai observat, a gândit în termeni ai învierii fizice de la începutul epistolei. El a făcut deja referire la Mesia ca la „întâiul născut dintre cei morţi” (Coloseni 1:18), iar în Coloseni 2:12 Pavel a spus că am fost înviaţi cu Mesia „prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, Care L-a înviat din morţi” (o înviere fizică). Astfel, cred că ceea ce Pavel vrea să înţelegem atunci când ajungem la Coloseni 3 – şi, prin urmare, lucrul  la care trebuie să ne gândim – este că în locurile cereşti, după exprimarea din Efeseni, viitorul bun pe care Dumnezeu îl are pentru creaţia fizică este deja o realitate. În Mesia găsim o adevărată fiinţă umană înviată care se bucură de părtăşie perfectă, intactă cu Dumnezeu, stăpânind asupra lumii după intenţia iniţială a lui  Dumnezeu, şi care este complet liber de orice efect al căderii.

Cred că în versetele 3-4 găsim dovezi suplimentare în sensul acesta. „Gândiţi-vă la lucrurile de sus... [3] pentru că voi aţi murit, iar viaţa voastră este ascunsă cu Mesia în Dumnezeu.” Ce anume este această viaţă care este ascunsă? Versetul 3 spune că este ascunsă „cu Mesia în Dumnezeu.” Această viaţă la care se referă Pavel este complet învăluită în Mesia cel înviat. Cât de învăluită? Atât de mult încât Pavel spune în versetul 4 că Mesia este însăşi viaţa noastră. Dacă nu există Mesia, nu există viaţă.

Acum lucrurile devin cu adevărat interesante. Versetul 4 spune: „Când Cristos – viaţa voastră – Se va arăta, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu El în glorie” (Coloseni 3:4). Dacă privim versetele 3 şi 4 unul lângă celălalt, vedem două expresii importante care ne vor ajuta să stabilim ce anume este această viaţă ascunsă: „viaţa voastră este ascunsă” şi „viaţa voastră se va arăta.” Deci, viaţa care acum este ascunsă, viaţa care este complet învăluită în Mesia, se va arăta într-o zi. Despre ce vorbeşte Pavel aici? Amintiţi-vă, el vorbeşte despre viaţa fizică, înviată, a lui Mesia, fiinţa umană adevărată, primul născut din Noua Creaţie, cel care întrupează în el însuşi îmbinarea perfectă a lumii fizice şi a celei spirituale. Prin urmare, atunci când se va arăta Mesia, adică atunci când va veni, Pavel spune că „şi [noi ne] vom arăta cu El în glorie” (Coloseni 3:4) astfel încât întreaga lui experienţă a Creaţiei Noi va deveni experienţa noastră.

Când Pavel îi cheamă pe coloseni să se gândească la „lucrurile de sus,” vrea ca ei să se gândească la locul unde este păstrat scopul lui Dumnezeu pentru reînnoirea întregii creaţii, adică „la dreapta lui Dumnezeu” unde stă Mesia cel înviat (Coloseni 3:1). Eu cred că aceasta este „nădejdea evangheliei” la care se referă Pavel în Coloseni 1:5 şi în 1:23. Nădejdea evangheliei este viaţa înviată a Noii Creaţii învăluită în însuşi Mesia. Astfel, ei nu mai au nevoie de nicio altă învăţătură decât cea pe care au primit-o deja în evanghelie. Cu alte cuvinte, ei sunt deja deplini în Mesia. Nu trebuie să respecte regulile şi practicile pe care li le dădeau aceşti învăţători falşi pentru ca ei să ajungă la maturitatea spirituală. Pavel nu îi îndeamnă prin vorbe şovăitoare să-şi găsească întreaga lor identitate în identitatea lui Mesia. El îi cheamă pe coloseni să-şi găsească identitatea în cine este Mesia pentru ei în moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea lui la dreapta Tatălui, adică, primul născut al Noii Creaţii.

Trebuie să vedem în Coloseni 3:1-4 faptul că Pavel îşi doreşte cu ardoare ca evanghelia şi nădejdea ei pentru reînnoirea creaţiei să fie centrul funcţional al vieţii credinciosului. Viaţa Noii Creaţii aşa cum este ea în Mesia trebuie să fie viaţa şi suflarea Creştinilor în orice clipă! Trebuie să fie acel lucru care determină simţul identităţii creştinului şi stabileşte perspectiva pe care o are asupra întregii vieţi trăite aici şi acum.

Cu aceasta în minte, gândiţi-vă la Coloseni 3:16 iar apoi voi discuta relevanţa acestor lucruri faţă de interpretarea centrării în jurul evangheliei.

Coloseni 3:16
Cuvântul lui Cristos
să locuiască în voi din belşug! Învăţaţi-vă şi instruiţi-vă unul pe altul cu toată înţelepciunea! Cântaţi-I lui Dumnezeu cu mulţumire în inimile voastre cântece de laudă, imnuri, cântece duhovniceşti!

Expresia „cuvântul lui Cristos” este doar un alt fel de a vorbi despre evanghelie. Cuvântul care trebuie să locuiască din belşug în congregaţia din Colose este cuvântul despre Mesia, cel în care se află Noua Creaţie, în timp ce stă la dreapta lui Dumnezeu. Pavel îi îndeamnă pe coloseni să permită mesajului care spune despre ce a făcut Dumnezeu în şi prin Mesia, să umple fiecare aspect al existenţei lor comune. Asta înseamnă ca şi cuvântul lui Mesia să locuiască din belşug în ei.

În continuare, Pavel spune că, pe lângă faptul că evanghelia trebuie să  locuiască din belşug în învăţătura şi instruirea şi cântecele lor, ea trebuie să locuiască şi în tot ceea ce fac ei, cu vorba sau cu fapta (versetul 17). Doar de aici înainte Pavel începe să aducă aplicaţii concrete în anumite domenii ale vieţii lor. Cu alte cuvinte, doar după ce a stabilit centralitatea funcţională a evangheliei în viaţa unui om, dă Pavel porunci soţiilor, soţilor, copiilor, taţilor, sclavilor şi stăpânilor. Astfel, ca intepreţi, trebuie să fim foarte atenţi să nu separăm aceste porunci de mesajul evangheliei aşa cum este expus în Coloseni.

B. Legătura funcţională

1. Implicaţii conjugale

Coloseni 3:18-19
18 Soţiilor [în lumina evangheliei şi identităţii voastre în Mesia], supuneţi-vă soţilor voştri aşa cum se cuvine în Domnul! 19 Soţilor, iubiţi-vă soţiile şi nu fiţi aspri cu ele!

Amintiţi-vă: biserica în care evanghelia locuieşte din belşug este o biserică în care credincioşii îşi găsesc identitatea, în mod activ, în cine este Isus pentru ei prin moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea lui la dreapta Tatălui.

Care este legătura evanghelică funcţională a acestor porunci ca soţiile să se supună soţilor lor iar ca soţii să îşi iubească soţiile? Atunci când soţiile îşi găsesc identitatea în evanghelie, în viaţa Noii Creaţii aşa cum se află ea în Mesia, supunerea la soţii lor nu este o povară (cf. 1 Ioan 5:3). La fel, când soţii îşi găsesc identitatea în evanghelie, în viaţa Noii Creaţii, nu le va fi o povară să-şi iubească soţiile şi să nu fie aspri cu ele. Aş dori să sugerez (dat fiind contextul general al cărţii Coloseni) că eşecul unei soţii şi al unui soţ de a face ceea ce Dumnezeu porunceşte aici, se datorează încercării lor de a proteja sau de a crea o identitate a lor. La urma urmei, nu asta îi instruiau învăţătorii falşi pe coloseni să facă, adică să-şi creeze propria identitate? Prin urmare, centralitatea funcţională a evangheliei în relaţia de căsătorie este absolut vitală.

2. Implicaţii familiale

Coloseni 3:20-21
20 Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, pentru că lucrul acesta Îi place Domnului! 21 Părinţi, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă curajul!

Atunci când copiii îşi găsesc identitatea în evanghelie, ascultarea de părinţi în toate lucrurile nu va fi o corvoadă. Când copiii noştri îşi găsesc identitatea în cine este Isus pentru ei ca şi Creaţie Nouă, ei nu îşi ascultă părinţii pentru a căpăta un simţ al identităţii din aprobarea sau acceptarea părintească. În acelaşi timp, nici nu sunt neascultători faţă de părinţi în încercarea de a-şi stabili o identitate de independenţă (de exemplu, fiul risipitor şi fratele lui mai mare). Părinţii şi bisericile ar trebui să le arate copiilor legătura care există între porunca de a asculta şi evanghelia referitoare la ce a împlinit Dumnezeu pentru ei în Mesia.

La fel, atunci când taţii îşi găsesc identitatea în evanghelie, aceştia nu îi cicălesc la nesfârşit pe copiii lor, şi nici nu-i denigrează. De ce nu? Pentru că îşi dau seama că identitatea lor nu stă într-o casă ordonată şi cuminte. Taţii care îşi găsesc identitatea în Isus nu îşi găsesc identitatea în copiii care, prin comportamentul lor bun îi reflectă pe ei ca şi taţi într-o lumină bună. Mai curând, ei vor demonstra dragoste necondiţionată şi acceptare disciplinându-şi copiii în acest context care abundă în evanghelie.

3. Implicaţii sociale

Coloseni 3:22-4:1
22 Sclavilor, ascultaţi în toate de stăpânii voştri pământeşti, nu doar când sunteţi văzuţi de ei, ca nişte oameni care caută să placă altora, ci cu o inimă sinceră, în frică de Domnul... 4:1 Stăpânilor, daţi-le sclavilor voştri ceea ce li se cuvine, ştiind că şi voi aveţi un Stăpân în cer!

Atunci când sclavii îşi găsesc identitatea în evanghelie, în cine este Isus pentru ei ca şi Creaţie Nouă în care nu este nici sclav, nici liber (Coloseni 3:11), aceştia vor asculta de stăpânii lor în toate pentru că nu permit clasificărilor sociale pământeşti să definească cine sunt. La fel, stăpânii care îşi găsesc identitatea în Mesia îşi vor trata sclavii în mod drept şi cu demnitate pentru că identitatea lor nu este definită de puterea pe care o deţin.

Am încercat să demonstrez că trebuie să evităm separarea funcţională a indicatorilor evangheliei, adică formulările declarative cu privire la adevărul evanghelic, de imperativele care se revarsă din evanghelie. Doar amintindu-şi şi repetând evanghelia primesc soţiile puterea de a se supune soţilor lor, iar soţii de a-şi iubi soţiile. Graeme Goldsworthy explică foarte bine necesitatea de a nu uita evanghelia atunci când vine vorba de imperativele vieţii de creştin. El întreabă:

„Care este legătura acestui text cu persoana şi lucrarea lui Isus din Nazaret? Permiteţi-mi să detaliez. Predicatorii pe care îi preocupă predicarea expozitivă sunt predispuşi spre alcătuirea unor programe de predici în care se oferă o serie de expuneri dintr-o anumită carte. În experienţa mea, predicarea unei serii de învăţături, să spunem, dintr-o epistolă, îl conduce cu uşurinţă pe predicator spre fragmentare, deoarece, deşi epistola a fost scrisă sub forma unei singure scrisori pentru a fi citită în întregime, deseori ea este împărţită aşa încât să fie prelucrată în predici duminicale pe o perioadă de câteva săptămâni. Nu este nimic rău în acest lucru în sine, atâta timp cât recunoaştem schimbările care au loc. Astfel, Pavel expune evanghelia în prima parte a scrisorii iar apoi continuă cu clarificarea unor implicaţii etice şi pastorale. Când predicatorul ajunge în sfârşit la cea de-a doua parte, este posibil să fi trecut două sau mai multe săptămâni de la expunerea evangheliei, iar legătura dintre evanghelie şi comportare, foarte strânsă în epistolă, se poate pierde. Rezultatul este că îndemnurile şi poruncile nu mai sunt privite ca izvorând din vestea bună a harului lui Dumnezeu în evanghelie, ci ca simple imperative ale comportării creştine... relaţia dintre ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie, adică relaţia dintre lucrarea încheiată a lui Cristos şi însărcinarea credincioşilor, deseori piere din text” (Preaching the Whole Bible as Christian Scripture, XIII-XIV).

O persoană care studiază Biblia într-o manieră centrată pe evanghelie este una care (1) crede că centrul şi punctul esenţial de referinţă al Sfintei Scripturi este viaţa, moartea şi învierea lui Mesia; şi (2) interpretează şi aplică Scriptura în consecinţă. Dacă asta înseamnă să studiezi Scriptura într-un mod centrat pe evanghelie, ce ai spune că este un bărbat sau o femeie centrată pe evanghelie? Un bărbat (sau o femeie) centrat pe evanghelie este un om care îşi găseşte identitatea în mod funcţional în cine este Mesia pentru el în moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea lui la dreapta lui Dumnezeu. Este un om definit din punct de vedere funcţional, nu de lume sau de vreuna dintre valorile ei seducătoare, ci de evanghelie pe măsură ce aceasta îi descoperă cine este Isus pentru el ca viaţa Noii Creaţii.

Cuvinte cheie: Evanghelia, Isus

Nu sunt comentarii

Nu există comentarii încă.

Other articles
Centralitatea Evangheliei
Evanghelia nu reprezintă doar minimul de cerințe doctrinare necesar pentru a intra în Împărăție, ci modalitatea prin care înregistrăm orice progres în Împărăție. Read more »
Data articolului: 6/28/2013 1:40:28 PM |
Pericolul încercării de a-I fi plăcut lui Dumnezeu
Sandra s-a luptat toată viaţa cu dorinţa de a-i mulţumi pe oameni. Ea spune că nu-şi aminteşte vreo vreme în care să nu să se fi întrebat ce cred ceilalţi despre ea. Read more »
Data articolului: 2/10/2012 12:41:47 PM |
Cel mai transformator cuvânt
Evanghelia pe care ţi-o predici va avea un efect enorm asupra a ceea ce îţi doreşti, a ceea ce gândeşti, spui şi faci... Read more »
Data articolului: 1/22/2012 11:44:32 PM |
Puterea transformatoare a Evangheliei
Pentru că Îl iubim pe Domnul, cu toţii vrem să devenim bărbaţi şi femei care Îi reflectă viaţa cu tot mai multă desăvârşire. Pentru noi, întrebarea nu este: „Ar trebui oare să căutăm să creştem în evlavie?” ci mai degrabă: „Cum creştem în evlavie?” Read more »
Data articolului: 1/13/2012 1:01:32 PM |
Cum să nu devii creştin
Ce înseamnă să fii creştin? Cum devii unul? Mă bucur că ai întrebat. Mai întâi, să analizăm trei moduri în care nu poţi deveni copil al lui Dumnezeu. Chiar aşa. Cum să nu devii creştin. Read more »
Data articolului: 8/1/2011 8:36:18 AM |
Copyright © William Anderson | All Rights Reserved