Sigla DespreIsus.ro

Pericolul încercării de a-I fi plăcut lui Dumnezeu

Data articolului: 2/10/2012 12:41:47 PM

Sandra s-a luptat toată viaţa cu dorinţa de a-i mulţumi pe oameni. Ea spune că nu-şi aminteşte vreo vreme în care să nu să se fi întrebat ce cred ceilalţi despre ea.

de Rick Thomas (original article)

Sandra s-a luptat toată viaţa cu dorinţa de a-i mulţumi pe oameni. 

Ea spune că nu-şi aminteşte vreo vreme în care să nu să se fi întrebat ce cred ceilalţi despre ea. 

Modul în care se îmbracă, maşina pe care o conduce, mijloacele tehnologice pe care le foloseşte şi casa pe care o are, toate sunt controlate într-un anumit grad de părerea celorlalţi despre ea. 

O privire în viaţa ei

  • Face exerciţii fizice cu fanatism pentru că este deplin conştientă de felul în care ar trebui să arate „un corp frumos”
  • În câteva rânduri s-a surprins denaturând adevărul. Spune că îşi înfloreşte povestirile pentru că cele adevărate nu par la fel de interesante.
  • Se teme să îşi ia pachet pentru prânz la serviciu pentru că toţi ceilalţi iau masa la un restaurant din apropiere. Preferă să intre în datorii decât să facă notă discordantă.
  • Este uşor supărată pe prietenul ei pentru că a constrâns-o să se culce cu el. A crezut că acesta ar fi părăsit-o dacă nu se culca cu el. Ea trebuie să fie iubită de cineva, iar faptul că are un prieten este una dintre modalităţile prin care ea simte că are însemnătate.

Consilierul ei biblic a desluşit cu uşurinţă faptul că problema ei era frica de om (Proverbe 29:25) şi i-a spus că trebuie să fie preocupată mai degrabă de a-i fi plăcută lui Dumnezeu decât celorlalţi. 

Pornind de la aceasta, consilierul a pus la cale un plan de rugăciune, studiu biblic şi activităţi de slujire pentru ca ea să practice un stil de viaţă prin care să Îi fie plăcută lui Dumnezeu. 

Greşeala pe care a făcut-o consilierul a fost de a nu detalia cu grijă ce înseamnă a-I fi plăcut lui Dumnezeu pentru o idolatră ca Sandra. Sandra este o idolatră care a trăit o viaţă axată pe performanţe, pe mulţumirea oamenilor. 

Când i s-a spus că trebuia să îşi dorească mai mult să-I fie plăcută lui Dumnezeu decât oamenilor, nu a fost greu pentru ea. Mulţumirea oamenilor era lucrul la care se pricepea ea cel mai bine. Din nefericire, nu i s-a spus ce anume Îi face plăcere lui Dumnezeu, astfel că ea a făcut ceea ce făcea întotdeauna – şi-a mărit ascultarea. 

Cine poate fi plăcut înaintea lui Dumnezeu? 

Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc plăcerea!” – Marcu 1:11

Cristos este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Tot ce face Fiul este plăcut înaintea Tatălui. Isus a venit ca să facă voia Tatălui şi a dus la capăt această sarcină în mod perfect. Tatăl a primit lucrarea încheiată a Fiului iar acum a fost creată o cale prin care noi să fim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu primind lucrarea Fiului. 

Fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi. – Evrei 11:6 

Creştinul, care trăieşte prin credinţă în lucrările Fiului, Îi este plăcut lui Dumnezeu. A-I fi plăcut lui Dumnezeu nu are de-a face cu ceea ce facem, ci cu credinţa în Singurul care a putut să-I fie plăcut Tatălui în mod autentic. Nici chiar în cea mai bună zi a noastră, cu cele mai bune fapte ale noastre, nu am fi acceptabili înaintea lui Dumnezeu.

Toţi am devenit ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită. – Isaia 64:6

Sandra este creştină. Cu toate acestea, ea nu caută să Îi fie plăcută lui Dumnezeu punându-şi încrederea (credinţa) în El. Ea încă face fapte, dar, de data aceasta, faptele ei sunt pentru Tatăl, în speranţa că va primi o notă bună.

În loc să primească ce Îi este plăcut lui Dumnezeu – faptele Fiului, ea încearcă să Îi fie plăcută prin ascultarea ei. De exemplu, ea spune că se simte mai spirituală când merge la biserică. Ea crede că activitatea ei pentru Dumnezeu îi dă mai mult din Dumnezeu. Se simte mai spirituală atunci când face ceva. 

Mai spune şi că dacă sare peste timpul de rugăciune, de citire a Bibliei sau peste vreo întâlnire de la biserică, se simte mai puţin spirituală. Îşi citeşte cele 4,25 capitole în fiecare zi, chiar şi în timp ce se spală pe dinţi, doar ca să le poată bifa pe listă. 

Sandra e convinsă că dacă se roagă de dimineaţă şi lucrurile merg bine pe parcursul zilei, înseamnă că participă în parte la favoarea pe care i-o arată Dumnezeu datorită ascultării ei cu privire la timpul de rugăciune. 

După cum îţi poţi imagina, dacă nu se roagă de dimineaţă şi îi merge bine pe parcursul zilei, se simte ca şi când lipsa rugăciunii (neascultarea) a făcut ca ziua ei să meargă prost. Uneori prietenii ei îi aprobă teologia legalismului când observă că are o zi rea şi spun: „Cu siguranţă nu te-ai rugat astăzi.” 

După cum vezi, când consilierul biblic i-a dat o listă de lucruri de făcut pentru a-I fi plăcută lui Dumnezeu, Sandra s-a bucurat iniţial de listă. Orice om care îşi doreşte să-i mulţumească pe oameni, încrezător în propriile puteri, axat pe performanţe ar face-o. 

Totuşi, cu trecerea timpului, nu şi-a putut jongla lista de discipline spirituale cu restul vieţii sale. În cele din urmă, descurajarea şi depresia s-au strecurat în viaţa ei – nu putea ţine pasul. Din punctul ei de vedere, Dumnezeu nu era mulţumit de ea – bazându-se, în aceasta, pe performaţele ei slabe.

Potrivit teologiei funcţionale a Sandrei, ea putea să controleze ce Îi plăcea lui Dumnezeu prin ceea ce făcea ea şi nu prin ce a făcut Fiul. Înţelegerea ei cu privire la lucrarea lui Cristos era limitată. Ea credea că Evanghelia era pentru mântuirea ei, pe când ascultarea era principalul lucru necesar pentru sfinţirea ei. 

Cum rămâne cu ascultarea?

Evident, ascultarea este extrem de importantă pentru orice creştin. Cu toate acestea, cheia este să te asiguri că ascultarea ta nu este un efort de a te face plăcut lui Dumnezeu, ci un răspuns la credinţa ta în Dumnezeu. Acesta este contextul în care Pavel le-a spus corintenilor că:

Scopul nostru este să-I fim plăcuţi. – 2 Corinteni 5:9

Pavel încerca să-i facă pe corinteni să înţeleagă că mulţumirea lui Dumnezeu era o umblare în credinţă, nu prin vedere (2 Corinteni 5:7). Contextul acestui pasaj este apelul lui Pavel prin care încearcă să-i determine să se încreadă în Cristos, nu în lucrurile pe care le puteau vedea. (Vezi 2 Corinteni 4:16-18) 

Dacă corintenii se încredeau în Cristos în modul pe care îl evidenţia Pavel, atunci şi ei ar fi fost plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. A-I fi plăcut lui Dumnezeu ţine de credinţă. Ascultarea este o altă chestiune. Ascultarea este răspunsul biblic din partea unei persoane care se încrede în Cristos. 

Nu crezi că lui Dumnezeu Îi face plăcere să te vadă că îţi pui încrederea (credinţa) în El? Şi pentru că te încrezi în El, Îl asculţi. Raţionamentul ar fi următorul:

  1. Mă încred în Dumnezeu.
  2.  Lui Dumnezeu Îi este plăcută încrederea mea.
  3. Pentru că mă încred în El, Îl ascult.

Sandra trebuie să o ia de la capăt. Trebuie să înţeleagă ce înseamnă să fii plăcut înaintea lui Dumnezeu. Înseamnă să te încrezi în El, lucru pe care ea nu îl face. Dacă s-ar încrede în El, nu ar încerca să Îi fie plăcută. Dimpotrivă, ea se încrede în faptele ei, iar dacă faptele ei sunt satisfăcătoare atunci, potrivit estimărilor ei, Dumnezeu este mulţumit de ea. 

Dumnezeu are o părere bună despre ea dacă ea se încrede în Fiul Lui pentru mântuire. Acest adevăr trebuie inculcat în creierul ei. Pentru că este creştină, ea este în Cristos şi nu poate fi mai mult în Cristos. 

Mai multă ascultare nu o face să fie mai mult în Cristos. Când a fost regenerată, Dumnezeu a fost mulţumit de ea, iar plăcerea Lui în ea nu oscilează.

Ea trebuie să şi păzească inima de înşelătoria subtilă că ceea ce face prin ascultare poate merita o postură mai bună înaintea lui Dumnezeu.  Pentru Sandra, acest lucru este deosebit de important. Ea este o persoană nesigură, care îşi doreşte să îi mulţumească pe ceilalţi, este codependentă, axată pe performanţe. 

Avertisment: dacă nu eşti afectat zilnic de lucrarea încheiată a lui Cristos la cruce, poţi aluneca subtil într-un stil de viaţă de ascultare crezând că ceea ce faci Îi este plăcut lui Dumnezeu, ca şi când ar exista vreun merit pe care l-ai putea obţine prin ascultarea ta. 

Ascultarea se naşte din credinţa în Cristos 

După cum ne învăţa Pavel în Corinteni, ascultarea este ceea ce face o persoană care se încrede în Cristos. Ascultarea nu este ceva la care munceşti de parcă ai avea nevoie de o listă. Ascultarea izvorăşte din realităţile ontologice ale inimii. Este viaţa logică şi de aşteptat în cazul unei persoane născute din nou. 

Iacov ne învaţă acest lucru în capitolui doi din cartea sa. Dacă eşti creştin, roada va creşte. Credinţa fără fapte este moartă (Iacov 2:7). Faptele sunt o presupunere şi un răspuns de aşteptat pentru credincios. 

S-ar putea ca unii să susţină că aici este vorba despre chietism sau de obedienţă pasivă. Dacă acesta este cazul, înseamnă că nu s-a înţeles deloc ideea. Ar fi ca şi când aş spune că, întrucât sunt om, voi creşte pasiv. Este ridicol. 

Nu vei creşte în mod pasiv. Trebuie să iei hotărâri reale de ascultare şi să te hrăneşti, dacă vrei să creşti. Trebuie să hotărăşti ce să mănânci cu discernământ şi înţelepciune dacă vrei să creşti sănătos. Motivul pentru care iei acele hotărâri reale este că eşti om, şi nu un scaun sau un ciot sau vreun alt obiect neanimat. 

Motivul pentru care alegi ascultarea este că eşti creştin. Ascultarea este creea ce face un creştin, dar catalogarea ei drept un lucru pe care îl faci pentru a-I fi plăcut lui Dumnezeu nu este în conformitate cu Evanghelia. Pavel a folosit un limbaj ascuţit în legătură cu aceasta când le-a scris bisericilor din Galatia (Galateni 1:6-9). 

Ascultare motivată de Evanghelie 

Îmi place expresia fapte motivate de Evanghelie, folosită în definirea ascultării. Aş dori să o îndrept pe Sandra spre motivul ascultării sale, mai degrabă decât să încerc să o determin să fie ascultătoare.

Consilierul ei nu a făcut asta. Ea încerca să o determine pe Sandra să schimbe obiectul ascultării ei, de la om la Dumnezeu – în loc să-i fie plăcută omului, trebuia să-I fie plăcută lui Dumnezeu. Ar fi trebuit să caute să o ajute să îşi schimbe motivul ascultării. 

Isus ar spune: Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele (Ioan 14:15). Bineînţeles că ai face-o. Aceasta este o presupunere. Propoziţia esenţială este dacă mă iubiţi. Motivul pentru care Îl iubim pe Cristos este că El ne-a iubit întâi (1 Ioan 4:19). Am putea diviza ideea astfel: 

  1. Cristos ne-a iubit pe noi
  2.  Prin urmare, noi Îl iubim pe El
  3. Ca urmare a acestei iubiri, ascultăm

 Dacă ai fost afectat de ascultarea lui Cristos pentru tine, atunci Îl vei iubi, şi întrucât Îl iubeşti, Îi vei păzi poruncile. 

Sandra a fost uşurată şi încurajată să ştie că nu trebuia să-L mulţumească pe Dumnezeu pentru a câştiga o părere favorabilă din partea Lui. A început să înţeleagă că postura ei în faţa lui Dumnezeu e la fel de sigură astăzi cum a fost prima dată când a lucrat în ea. 

Cu toate acestea, datorită faptului că viaţa ei fusese învăluită în mulţumitul oamenilor, nu îi era clar cum arăta ascultarea motivată de Evanghelie. Acest mod de gândire a reprezentat pentru ea o schimbare totală de paradigme. Legalismul ei o amorţise dezvoltând în ea un comportament mecanic.

Sandra încerca să schimbe macazul, dar încă avea nedumeriri cu privire la modul practic de a-L asculta pe Dumnezeu pentru pura bucurie de a face asta. În punctul acesta, noul ei consilier a început să o înveţe despre ascultarea motivată de Evanghelie. 

Acest lucru a fost realizat prin considerarea legăturii pe care autorii Bibliei au făcut-o între ascultarea practică şi Evanghelie. Iată o scurtă enumerare: 

Milă motivată de Evanghelie – Atunci stăpânul lui l-a chemat la el şi i-a zis: – Sclav rău, eu ţi-am iertat ţie toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat! Nu trebuia oare să ai milă de confratele tău, aşa cum am avut milă şi eu de tine? – Matei 18:32-33

Există presupunerea din partea Stăpânului că omul acesta ar fi trebuit să-şi amintească ce i s-a întâmplat în sala de judecată. Dacă şi-ar fi amintit Evanghelia, s-ar fi dus şi ar fi arătat (ascultarea) aceeaşi milă evanghelică faţă de omul care îi datora cu mult mai puţin decât era el dator. Stăpânul îi punea o întrebare retorică ce ar putea fi parafrazată astfel: 

Întrucât am avut milă de tine prin Evanghelie, ar fi trebuit să faci la fel pentru prietenul tău. Ar fi trebuit să fii ascultător. Asta aştept de la toţi copiii mei şi tipul acesta de ascultare născută din credinţă îmi este plăcut. 

Iertare motivată de Evanghelie – Orice amărăciune, mânie, furie, ţipăt şi blasfemie şi orice răutate să piară dintre voi! În schimb, fiţi buni unii cu alţii, plini de compasiune, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu, în Cristos. – Efeseni 4:31-32

 Aici, Pavel ne învaţă că motivul ascultării noastre este legat de Evanghelie. Nu ar trebui să fim plini de amărăciune sau mânie sau blasfemie, datorită modelului pe care îl vedem în Cristos care ne-a iertat (Evanghelia). O persoană care înţelege corect Evanghelia, va ierta – o faptă de iertare adecvată. 

Dragoste motivată de Evanghelie – Soţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Şi-a iubit Cristos Biserica! El S-a dat pe Sine pentru ea... – Efeseni 5:25 

Un soţ care înţelege Evanghelia îşi va iubi soţia într-un spirit de sacrificiu. Va învăţa lucruri despre ea, o va iubi, iar apoi o va conduce în mod adecvat. Sacrificiul lui (ascultarea de Dumnezeu) pentru ea va fi fără sfârşit, iar afecţiunea pentru ea va fi neîncetată. Pe scurt, el ar fi ca Mântuitorul nostru care a murit. 

Smerenie motivată de Evanghelie – Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Dar am căpătat îndurare. – 1 Timotei 1:15-16 

Pavel se considera a fi cel dintâi dintre păcătoşi. El se afla pe prima poziţie în evidenţele sale. Cel căruia i se iartă mult, este recunoscător mult. Cei mai recunoscători creştini sunt cei care nu uită niciodată că Dumnezeu nu a făcut o afacere bună atunci când i-a primit. Smerenia este o faptă de ascultare, izvorâtă dintr-o înţelegere corectă a Evangheliei. 

Suferinţă motivată de Evanghelie - Şi la aceasta aţi fost chemaţi, deoarece şi Crisos a suferit pentru voi, lăsându-vă un exemplu astfel ca voi să călcaţi pe urmele Lui.

Petru a privit suferinţa personală drept un lucru care Îi este plăcut lui Dumnezeu, mai ales atunci când suferinţa noastră nu se datorează păcatului nostru. Pentru creştin este un privilegiu şi o oportunitate de a lua parte (ascultare) la suferinţele lui Cristos. Cu cât înţelegem mai mult Evanghelia, în special aspectul Evangheliei legat de suferinţă, cu atât vom fi mai motivaţi să Îl slăvim pe Dumnezeu în suferinţa noastră.

Conectarea Evangheliei de ascultare 

Pentru prima dată în viaţă, Sandra începea să realizeze conexiuni evanghelice în aspectele practice din viaţa ei. Înţelegea că Evanghelia nu era doar pentru mântuire (justificare), ci Evanghelia era puterea de care avea nevoie ca să trăiască pentru Cristos (sfinţire).

 Astăzi, ea citeşte Biblia cu o nouă pereche de ochelari, după cum a spus recent. Uneori se supără când se gândeşte la toţi anii de citire a Bibliei fără cruce şi de viaţă fără cruce, dar îşi revine repede reorientându-şi inima înapoi spre lucrarea terminată a lui Cristos. Sandra este liberă în Cristos!

Cu permisiunea autorului de a traduce şi posta acest articol pe "despreisus".

poze - CC - Josh Fassbind - Flickr

Cuvinte cheie: Evanghelia, mantuire, justificare, sfintire

Nu sunt comentarii

Nu există comentarii încă.

Other articles
Centralitatea Evangheliei
Evanghelia nu reprezintă doar minimul de cerințe doctrinare necesar pentru a intra în Împărăție, ci modalitatea prin care înregistrăm orice progres în Împărăție. Read more »
Data articolului: 6/28/2013 1:40:28 PM |
Pericolul încercării de a-I fi plăcut lui Dumnezeu
Sandra s-a luptat toată viaţa cu dorinţa de a-i mulţumi pe oameni. Ea spune că nu-şi aminteşte vreo vreme în care să nu să se fi întrebat ce cred ceilalţi despre ea. Read more »
Data articolului: 2/10/2012 12:41:47 PM |
Cel mai transformator cuvânt
Evanghelia pe care ţi-o predici va avea un efect enorm asupra a ceea ce îţi doreşti, a ceea ce gândeşti, spui şi faci... Read more »
Data articolului: 1/22/2012 11:44:32 PM |
Puterea transformatoare a Evangheliei
Pentru că Îl iubim pe Domnul, cu toţii vrem să devenim bărbaţi şi femei care Îi reflectă viaţa cu tot mai multă desăvârşire. Pentru noi, întrebarea nu este: „Ar trebui oare să căutăm să creştem în evlavie?” ci mai degrabă: „Cum creştem în evlavie?” Read more »
Data articolului: 1/13/2012 1:01:32 PM |
Cum să nu devii creştin
Ce înseamnă să fii creştin? Cum devii unul? Mă bucur că ai întrebat. Mai întâi, să analizăm trei moduri în care nu poţi deveni copil al lui Dumnezeu. Chiar aşa. Cum să nu devii creştin. Read more »
Data articolului: 8/1/2011 8:36:18 AM |
Copyright © William Anderson | All Rights Reserved