Sigla DespreIsus.ro

Despre William

Mă numesc William Anderson şi sunt un bărbat necăsătorit originar din statul american Montana. Am trăit în Boise, Idaho nouă ani înainte de a veni în România în octombrie 1997. Am fost profesor de educaţie fizică vreme de câţiva ani iar apoi, după ce am petrecut doi ani în Portland, Oregon unde am lucrat la o academie de gimnastică, m-am mutat înapoi în Bozeman, Montana unde mi-am deschis propria sală de gimnastică cu specializare pentru copii aflaţi la o vârstă fragedă. În această perioadă mi-am dat viaţa lui Hristos iar după cinci ani şi jumătate în această afacere m-am mutat în Boise, Idaho unde am mers timp de trei ani la Şcoala biblică de la Centrul Cole pentru studii biblice. În această perioadă am desfăşurat lucrări cu elevi de liceu timp de doi ani şi cu studenţi în ultimul an. După ce am terminat Şcoala biblică am continuat să lucrez cu studenţii încă doi ani iar apoi am mers să ajut la deschiderea unei biserici în Boise unde am început o lucrare cu tinerii. Doi ani mai târziu am ajuns la Calvary Chapel iar după câteva luni am preluat lucrarea cu tinerii pentru doi ani, după care m-am mutat în România la chemarea pe care am simţit-o de la Dumnezeu de a lucra cu bebeluşii orfani de acolo.

William at retreat with children

Sunt misionar în România din octombrie 1997. Am locuit în Petroşani, Bistriţa, Braşov, iar în prezent locuiesc în Bucureşti. Dacă lucrarea mea principală, când am venit în România, s-a îndreptat către bebeluşi şi copii mici orfani, după aproape cinci ani am simţit o chemare de a începe o biserică, ceea ce am şi făcut în Braşov. Am stat acolo patru ani şi jumătate, după care m-am mutat la Bucureşti pentru a începe o şcoală biblică şi pentru a fi pastor asistent.
Copyright © William Anderson | All Rights Reserved